O comună din Botoșani are piste pentru BICICLETE, dar fără drumuri asfaltate

Publicat: 05/11/2024, 21:28

Un sat din Botoșani fără drumuri asfaltate se poate lăuda însă, în schimb, cu piste pentru biciclete. Este ultima investiție a edilului, care spune că nu îi pare rău deloc pentru proiectul acesta. În teren însă, oamenii folosesc pistele pe post de trotuare, pentru că nici acestea nu există.

În satul Lupăria, din comuna Prăjeni, Botoșani, doar drumul principal este asfaltat până când vor fi alocate fonduri pentru modernizare a întregii rețele de drumuri. Localnicii rămân într-o situație mai puțin obișnuită. Au piste de biciclete moderne. Pe lângă drumuri neasfaltate, satul numără puțin peste 700 de suflete, majoritate oamenii în vârstă, astfel încât rareori poți vedea pe cineva cu o bicicletă folosind noile piste.

„Noi nu avem trotuar, nu avem niciun metru liniar de trotuar. Trotuarul trebuie să-l facem buget local. Dacă ne uităm când pleacă lumea de la bise, când pleacă lumea de la bisere, când merge toată lumea pe pista de biciclete, că vine lumea”, spune un localnic.

Pista pentru biciclete este un proiect finanțat prin PNRR. Edilul spune că a avut posibilitatea să acceseze fonduri pentru renovarea școlilor, pentru un autobuz electric, pentru transportul copiilor sau pentru locuințe sociale. Însă tot el spune că toate acestea există în sat. Așa că a profitat de banii din fonduri europene și a făcut o pistă pentru biciclete. Valoarea proiectului finanțat prin PNRR depășește 1.000.000 lei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...